Noul BMW M8 facelift primește câteva noutăți estetice și tehnologice

Autor: Mihai Morcovescu 26 ian. 2022 Știri auto

Producătorul german de automobile BMW a pregătit o serie de noutăți pentru întreaga gamă de performanță Seria 8. Noutățile se aplică pe toate variantele de caroserie: Coupé, Cabriolet şi Gran Coupé.

Spre deosebire de variantele fără restyling, noile versiuni nu vor mai putea fi comandate fără pachetul Competition.

BMW M8 facelift va avea o ediție limitată disponibilă și în România

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Noul BMW M8 beneficiază de o împrospătare estetică la exterior. Modificările exterioare constau într-o grilă „Iconic Glow” restilizată, care acum este iluminată.

Sunt oferite cinci nuanțe noi pentru caroserie, jante cu design nou, prize de aer revizuite și detalii specifice. Pentru început, acestea vor fi disponibile doar pentru variantele de top M8, în funcție de motorizare.

În același timp, modelul M850i ​​beneficiază de pachetul M Sport Professional. Acesta include oglinzi optimizate aerodinamic, sigle BMW Motorsport aplicate pe capotă, portbagaj și pe jante. Pachetul aniversar marchează împlinirea a 50 de ani de existență a diviziei de performanță BMW M.

Modificările la interior sunt, de asemenea, minore. Clienții vor primi un sistem de infotainment cu un ecran tactil mai mare: 12,3 inch față de 10,2 inch cât are cel de pe modelul anterior. Totodată, vor mai găsi o nouă tapițerie și piele Alcantara la nivelul planșei de bord și a panourilor superioare ale ușilor. Opțional sunt oferite scaune sport M Carbon cu emblema „M” iluminată în tetiere.

Sub capota BMW M8 facelift a fost montat același propulsor V8 twin-turbo de 4,4 litri de pe modelul anterior. Acesta dezvoltă o putere maximă de 625 CP și 749 Nm de cuplu. Este conectat la o transmisie automată cu opt rapoarte și la un sistem de tracțiune integrală M xDrive. În aceste condiții, noul M8 facelift este capabil să sprinteze de la 0 la 100 km/h în doar 3,0 secunde.

Oficialii BMW au anunțat că vor lansa pe 17 februarie și o ediție specială. Aceasta a fost realizată în colaborare cu artistul american Jeff Koons și va fi disponibilă și pe piața din România.

Sursa: BMW


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: BMW


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide